Dorin Sîrbu » » Definitii

Viteza de transfer a datelor, o putem defini drept cantitatea de date transferata intr-un anumit interval de timp printr-un mediu de transfer date (cablu, aer, fibra optica, etc.).

Pentru masurarea unei cantitati de date, exista o unitate de masura: byte (sau octet), care inseamna 8 biti.

O remarca foarte importanta este ca nu informatia propriu-zisa ocupa un anumit spatiu, ci codificarea ei in format digital (binar). De exemplu nu caracterul ocupa 1 byte, ci codul acelui caracter in reprezentare binara.

Prin mediu de transfer date o sa intelegem orice poate fi folosit pentru a transfera o anumita cantitate de informatie. Viteza de transfer a datelor depinde foarte mult de calitatile de care dispune un mediu de transfer si de restrictiile care sunt aplicate asupra acestui mediu.

Ca exemplu, medii de transfer date pot fi:

• medii de transfer de baza: aer, metal, fibra optica, etc.
• medii de transfer derivate (create pe baza mediilor de transfer de baza): mecanisme de citire date, echipamente de retea, subretele, arhitecturi de retele, etc.

Unitati de masura

Dupa cum am definit mai sus, viteza de transfer a datelor inseamna cantitatea de date, care poate fi transferata intr-un anumit interval de timp, de unde rezulta ca viteza de transfer se masoara in byte (sau multipli) pe secunda, adica, cati baiti (octeti) se (pot) transfera intr-o secunda. In dependenta de multiplii unitatii de masurare a cantitatii de date, avem:

• B/s – un byte pe secunda
• kB / s – un kilobait pe secunda, adica 1.024 baiti pe secunda
• MB / s – un megabait pe secunda, adica 1.048.576 baiti pe secunda
• GB / s – un kilobait pe secunda, adica 1.073.741.824 baiti pe secunda
• TB / s – un kilobait pe secunda, adica 1.099.511.627.776 baiti pe secunda
• …

Cum poate fi inteleasa viteza de transfer?

Pentru a intelege viteza de transfer o sa facem cateva calcule simple. Sa presupunem ca avem o imagine, care ocupa 3MB si un video care ocupa 640MB. De asemenea sa presupunem ca avem un abonament de acces la Internet de 5Mbps (atentie, viteza la furnizorii de Internet se vinde in biti), care inseamna 0.625MB/s (un byte are 8 biti) sau daca o convertim intr-o valoare mai usor de citit, ar fi 640kB/s. Deci avem problema urmatoare:

Dimensiune imagine = 3MB = 3 * 1024kB = 3072 kB
Dimensiune video = 640MB = 640 * 1024kB = 655360 kB
Viteza de transfer date = 5Mbps = (5 / 8biti)  0.625 MB/s = 0.625 * 1024 kB / s = 640 kB / s
Timpul pentru a descarca imaginea este = 3072 / 640 = 4.8 s
Timpul pentru a descarca video este = 655360 / 640 = 1024 s = 17.07 min

Acelas rationament se respecta si pentru citirea unui fisier de pe harddisk, accesarea unor date din memoria RAM, transferul unor date prin intermediul USB, transferul unor date printr-o placa de retea, etc.

Calculator, este un dispozitiv de calcul, capabil sa efectueze operatiuni matematice simple si/sau complexe, in baza uneia sau a mai multor date de intrare. Scopul unui calculator este sa ajute partial si/sau total in procesul de calcul.

Pentru ca definitia calculatorului sa reprezinte toate dispozitivele de calcul, nu o sa ne referim doar la dispozitivele electronice.

Cele mai cunoscute tipuri de calculator sunt:

• calculatoare mecanice
• calculatoare electronice

Prin calculator mecanic se subantelege, un dispozitiv, care efectuaza operatiuni de calcul pe baza unor principii mecanice. Exemple de calculatoare mecanice sunt:

• abacul
• rigla de calcul
• calculatoarele pe baza de roti dintate
• calculatoare pe baza altor fenomene ale naturii

Prin calculator electronic se subantelege, un dispozitiv, care efetuaza operatiuni de calcul pe baza unor circuite pe baza de curent continuu sau alternativ. Pot contine si unele componente mecanice in procesul de calcul. Calculatoarele electronice, la randul lor se divizeaza in urmatoarele tipuri (cele mai cunoscute):

• calculatoare analogice (diverse dispozitive, o combinatie dintre mecanisme mecanice si circuite electronice pe baza de relee, tuburi electronice, condensatoare, rezistoare, etc.)
• calculatoare digitale (dispozitive, care opereaza cu informatii convertite in format digital: calculatoarele de buzunar, server, calculator, laptop, handheld, etc.)

RSS (Really Simple Sindication), este un standard web, care defineste un (alt) format de publicare continut, care sa poata fi usor preluat de catre unele parti terte (programe). Formatul RSS are la baza limbajul de descriere (marcare) a datelor XML (Extensible Markup Language). Acest lucru ofera unui document in format RSS avantajul  de a fi portabil si usor de procesat.

Un document RSS contine unul sau mai multe ‘articole’ (cel mai des), complete sau partiale, cu informatii adiacente cum ar fi autorul, data publicarii, link-ul catre acel ‘articol‘, etc. Acest document poate fi generat fie dinamic (cel mai des) fie creat manual, cu ajutorul unui simplu editor de text si cu conditia sa respecte formatul impus de standardul RSS. Un exemplu de document RSS:

<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?>
<rss version="2.0">
<channel>
<title>Vadmin.ro</title>
<link>http://www.vadmin.ro</link>
<description>Titlu blog Vadmin.ro</description>
<pubDate>Sun, 14 Feb 2010 00:08:48 +0000</pubDate>
<language>ro</language>
<item>
<title>Despre RSS</title>
<link>http://www.vadmin.ro/sfaturi/despre-rss.html</link>
<comments>http://www.vadmin.ro/sfaturi/despre-rss.html#comments</comments>
<pubDate>Sat, 13 Feb 2010 22:59:35 +0000</pubDate>
<guid isPermaLink="false">http://www.vadmin.ro/?p=12</guid>
<description><![CDATA[O parte sau articolul complet. O parte sau articolul complet. O parte sau articolul complet. O parte sau articolul complet. O parte sau articolul complet.[...]</description>
</item>
<item>
...
</item>
</channel>
</rss>


Nota: Link-urile din exemplul de mai sus nu sunt reale.
In exemplu de mai sus se observa mai multe informatii despre autorul RSS-ului, data, sursa, etc.,  cat si rezumatul unui articol (marcajul/tag <item>) alaturi de cateva informatii referitoare la acest articol cum ar fi: titlul, data publicarii, link-ul catre articol si link-ul catre comentarii. Prin adaugarea mai multor sectiuni marcate cu <item>, pot fi publicate mai multe articole. Chiar daca din punct de vedere "programare", este un standard relativ usor, pentru vizitatorii simpli poate parea un pic mai complicat. Partea buna este ca, documente in acest format, in forma lor "bruta", ca utilizatori simpli, probabil nu le ve-ti folositi niciodata.

Publicarea documentelor in format RSS, este destinata procesarii automate a continutului de catre programe specializate. Aceste programe se numesc agregatoare de continut sau in engleza aggregator, RSS reader, etc.

Documente in format RSS de obicei publica furnizorii de continut (institutii sau persoanele), care au frecvent informatii noi si aceste informatii, trebuie urmarite in cel mai scurt timp de catre cititorii lor. In aceasta categorie de servicii intra: site-urile web, funizorii de noutati, furnizorii date meteo, etc.

Driver, este un program specializat, care permite extinderea capacitatilor unui sistem de calcul (pc, telefon, handheld, etc.) bazat pe un sistem de operare, permitand utilizarea de noi componente hardware si periferice externe, si asigurand comunicarea intre sistemul de operare si acestea. Un driver mai poate fi privit si ca o “punte de comunicare” intre sistemul de operare si dispozitivul pentru care este creat. Inca un sinonim pentru driver, ar fi “adaptor”, prin simplu fapt ca transforma “cererile” sistemului de operare in comenzi interne specifice dispozitivului in cauza.

Un sistem de operare, ca sa poata “oferi” utilizatorilor (sau programatorilor) un dispozitiv, fie el o componenta din calculator sau un periferic extern, trebuie sa “stie” sa comunice cu el.

De exemplu, dupa cum stiti, pe piata se comercializeaza mai multe marci si modele de imprimante si fiecare din aceste imprimante, in dependenta de producator si model, este construita in felul ei si accepta comenzi intr-un mod specific ei (semnale, comenzi, etc.). Ar fi imposibil pentru un sistem de operare sa “stie” cum sa comunice cu fiecare imprimanta existenta pe piata, pentru ca fiecare producator le construieste in felul lui si periodic apar modele noi. De aceea s-a creat arhitectura de tip sistem de operare/driver, adica producatorii sistemului de operare specifica “ce se asteapta sa faca” o imprimanta, iar producatorul imprimantei furnizeaza un driver, care “stie cum sa faca” acele functionalitati la care “se asteapta” sistemul de operare.

O sa luam un alt exemplu: placile de video. Mai multi producatori furnizeaza placi video, care din punct de vedere electronic sunt implementate fiecare in felul ei (in dependenta de chipset si unele extensii). Un sistem de operare nu “stie”, cum sa comunice cu o placa video direct, decat intr-un mod standard (VGA), de aceea la achizitionarea unei placi video, vi se va da si un CD cu driver-ul placii video, oferit de producator. Doar dupa ce veti instala acel driver veti putea folosi placa video la capacitatile ei maxime, pentru ca sistemul de operare va avea programul de comunicare cu placa corespunzatoare.

In realitate, aceste drivere sunt folosite de catre un sistem de operare pentru a se interconecta aproape cu oricare componenta de pe calculator (sau dispozitiv similar), cum ar fi:

• porturi (USB/Serial/Paralel/…)
• harddisk
• unitatea optica
• dischiera
• placa video
• placa de sunet
• placa de retea
• componente din placa de baza
• modem
• tastatura
• mouse
• imprimante
• scannere
• memorii USB
• camere web
• unitati de stocare externe
• …(in Windows, le puteti vedea pe toate in Device Manager, organizate pe categorii)

Ca o regula de baza, va trebuie driver pentru orice componenta/periferic nou. Driver-ele sunt “motivul” pentru care un sistem de operare se poate instala pe mai multe configuratii hardware de calculatoare. La instalarea pe un calculator, in dependenta de configuratia hardware a calculatorului, programul de instalare a sistemului de operare “alege” din baza de date incorporata, driverele de care dispune si le instaleaza. Nu de multe ori sunt cazurile cand dupa instalare nu va functioneaza una sau mai multe componente. O sa luam placa de retea drept exemplu. Ce inseamna acest lucru? Acest lucru inseamna ca sistemul de operare, in baza lui de date, cu care este livrat, nu dispune de driver-ul pentru modelul acela de placa de retea. In situatia de genul acesta, trebuie gasit CD-ul cu care a fost livrata placa de retea si de instalat driver-ul. Dupa instalare, sistemul de operare va “vedea” placa de retea si va putea s-o foloseasca prin intermediul noului driver instalat pentru comunicarea in retea.

Pare complicat, dar ca sa intelegem de ce este nevoie de aceasta arhitectura, haideti sa ne imaginam o secunda ca nu exista aceste drivere. In cazul acesta, sistemul de operare ar trebuie sa fie programat din start sa mearga doar pe o anumita configuratie de calculator. Notiunea de “upgrade” ar disparea complet, pentru ca toti ar folosi doar configuratia de calculator pe care ar suporta-o sistemul de operare.

Deci, daca o componenta noua nu va functioneaza (mergand pe presupunerea ca nu este defecta), inseamna ca trebuie sa instalati driver-ul de pe CD-ul (sau discheta) cu care este livrata. Daca nu mai gasiti acel CD, va notati modelul componentei/perifericului undeva (de obicei scrie pe ele) si cautati driver-ul pe site-ul producatorului, majoritatea le ofera pentru descarcare (download).

Watermark (sau marcaj), este un insemn nedetectabil prin metode “obisnuite”, pentru om, aplicat printr-o tehnica speciala, unor obiecte sau informatii digitale, pentru a putea fi recunoscuta originalitatea lor mai tarziu. Procedura de aplicare a unui watermark (marcaj) se numeste watermarking (marcare).

Cuvantul watermark, provine de la cuvintele din limba engleza: water – apa si mark – marcaj.

Numele “marcaj cu apa” provine de la procesul, care era folosit initial pentru a marca “hartiile de valoare”, prin imprimarea unui desen cu o presa umezita. In timp, utilizarea acestui termen a fost extinsa si pentru alte tipuri de marcaje (care nu ai nimic in comun cu procesul original), cum ar fi: diverse semnale speciale, diverse tipuri de cerneala invizibila, circuite electronice, etc.

Aplicarea de watermark, este folosita ca mecanism de protectie impotriva crearii de copii neautorizate (falsificare) pentru bancnote, pasapoarte, documente cu valoare mare, imagini, muzica, video, etc. Caracteristicele cele mai de baza ale unui watermark sunt: sa fie greu de detectat si greu de reprodus, lucru care asigura ca sansele de copiere/falsificare ale “obiectului” marcat sa fie minime.

Dupa modul de aplicare, watermark-urile se pot imparti in doua categorii:

• Watermark fizic
• Watermark electronic

Watermak-urile fizice, se aplica pe obiecte “reale”, cum ar fi bancnotele, pasapoartele, cartile de identitate, timbre postale, “hartii speciale”, etc. Cea mai cunoscuta metoda de verificare a watermark-urilor pe hartie este utilizarea unei surse de lumina speciala, care “scoate la iveala” semnele ascunse (in special cele scrise cu cerneala invizibila). Unele watermark-uri pot fi vizibile si cu ochiul liber, daca se aplica o sursa puternica de lumina (uitati-va printr-o bancnota la lumina).

Watermark-urile electonice sunt informatii analogice sau digitale care se adauga/aplica suplimentar unor informatii in format electronic, pentru a fi verificate ulterior daca sunt originale (prin intermermediul unor aparate speciale). Exemple de watermark electronic sunt: unde imperceptibile pentru urechea umana, desene speciale introduse in imagini, “zgomote intentionate”, etc.