Dorin Sîrbu -

RSS, bun sau nu pentru proprietarii/autorii de site-uri?

Sfaturi

Ca o definitie generala, RSS este un standard ce defineste un format de documente electronice, destinate pentru prezentarea continutului intr-un format alternativ (de obicei, altul decat HTML), cu scopul de a  fi preluate de unele programe (agregatoare de continut) si  utilizate in scop personal sau comercial. Despre formatul RSS si despre agregatoarele de continut, s-a vorbit mai pe larg in articolele precedente.

Avantaje si dezavantaje RSS In cuvinte mai simple, site-ul sau blog-ul vostru, daca are activata aceasta functionalitate (de a oferi continut si in format RSS), poate fi citit si altfel decat in format HTML, adica altfel decat prezentarea pe care o vedeti in navigator.

Problema care se va discuta este:

Pentru un proprietar/autor de site/blog, este citirea prin RSS un mecanism bun sau nu?

Raspuns: Depinde de multi factori, poate fi benefic pentru unii si mai putin benefic pentru altii, in dependenta de necesitate autorilor/proprietarilor, tipul site-ului si tipului de vizitatori.

Pentru inceput este normal sa prezint avantajele si dezavantajele acestei tehnologii.

Avantaje

  • Cititorii vostri (site/blog) se pot abona la articole si comentarii. Ei pot sa citeasca continutul nou prin intermediul programelor de RSS (reader), fara sa va mai viziteze site-ul. Aceste programe viziteaza periodic site-ul si verifica continutul nou (oferit prin RSS), si oarecum asigura o notificare instantanee.
  • Posibilitatea de a integra usor continutul vostru in alte aplicatii web sau desktop.
  • Este un format simplu,  care poate fi procesat usor, fara a fi nevoie de resurse mari de calcul, fiind bun pentru dispozitive cu putere mica de calcul, cum ar fi telefoane, handheld, etc.

Dezavantaje

Din pacate, este un mecanism, foarte facil pentru  furtul automatizat de continut, prin faptul ca este usor de procesat si nu se poate controla accesul la acest tip de continut.

Controverse

O problema a autorilor de continut sunt site-urile, care nu fac decat sa copieze prin intermediul RSS continut de pe alte site-uri/blog-uri si sa-l foloseasca in scopuri comerciale. Aceste site-uri de obicei sunt create pentru: afisare reclama sau promovare a unui alt site ‘mai mare’.

Este o ‘afacere la moda’ simpla si rapida. Se ‘strange automatizat’ (cu un program) continut prin intermediul RSS, se optimizeaza pentru motoarele de cautare, se afiseaza reclame si se incaseaza profit din acel continut ‘imprumutat’.

Cand se foloseste RSS?

Prezentarea de continut RSS este importanta in special pentru site-urile/blog-urile pentru care citirea continutului/articolelor ‘in timp util’ si de catre ‘un anumit tip de persoane’ este suficienta. Exemple de acest tip de continut:

  • articole personale (experiente, cariera, etc.)
  • articole corporative (situatia, noutati si evolutia unei companii)
  • diverse servicii (vremea, stiri, etc.)
  • articolele scrise cu scop publicitar (reclame si descriere la produse si servicii, etc.)

Un exemplu de utilizare este cand un site/blog doreste sa promoveze un produs. Se scrie articolul in cauza si prin intermediul RSS, intr-o perioada scurta de timp, utilizatorii care folosesc un RSS reader si sunt abonati la acel site/blog vor avea acel ‘anunt’.

Cand nu se foloseste RSS?

RSS nu este util pentru cazurile cand aveti continut protejat de legea dreptului de autor si cand regulamentul intern specifica expres ca nu se permite copierea continutului. Acest continut de obicei trebuie protejat si inchiderea unei ‘portite’ de copiere, este de obicei o solutie buna impotriva ‘copiatorilor’. Pentru notificarea vizitatorilor fideli se poate folosi cu acelasi succes abonarea prin  e-mail.

Concluzie

Daca oferiti sau nu continut in format RSS este strict decizia fiecarui proprietar/autor si trebuie abordata in dependenta de tipul continutului si tipul de vizitatori. Trebuie analizata fiecare situatie corect, trebuie de pus in balanta partile pozitive si partile negative ale acestei tehnologii si impactul lor asupra site/blog si luata decizia cea mai buna si mai aproape de necesitatile fiecaruia.

Blogosfera

Definitii

Blogosfera, reprezinta un mediu virtual, format dintr-o totalitate de bloguri pe diverse tematici, de obicei grupate pe tari (exemplu: blogosfera romaneasca, blogosfera moldoveneasca, blogosfera din SUA, blogosfera din Rusia, etc.). Cuvantul blogosfera in sine reprezinta un termen general, dar in particular trebuie studiat pentru fiecare tara in parte.

Din punct de vedere grupare ‘generala’, o blogosfera poate fi grupata dupa tematica, dupa tipul blogurilor, dupa afilierea blogurilor, dupa proprietarul blogurilor, dupa zonele de interes, dupa relatiile intre blogeri, etc. In continuare le vom denumi: grupuri de bloguri.

Un grup de bloguri reprezinta mai multe bloguri care sunt asociate intr-un anumit fel si servesc aceluias scop.

Una din caracteristicele interesante ale blogosferei, este diversitatea de informatii pe care o ofera, pornind de la teme stiintifice, prezentari comerciale si ajungand pana la prezentarea vietii de zi cu zi si a experientelor personale ale unui simplu autor de blog.