Dorin Sîrbu -

Febra jocurilor de noroc

Social

Poate cel mai ascendent “trend” in societatea noastra, care trece cu greu prin vremuri de criza, este “trend-ul” jocurilor de noroc. Au aparut bingo, loto, trageri la sorti, tombole, etc., ca ciupercile dupa ploaie. Toata lumea vrea sa castige ceva “gratis” :) .

zaruri-jocuri-de-noroc-522x326 Febra jocurilor de noroc Nu-mi propun sa zic daca este bine sau nu sa fii “jucator”, pentru ca depinde foate mult pentru ce o faci: pentru distractie sau pentru bani, dar vreau sa va prezint unele date, care sa va ajute cel putin sa luati o decizie in cunostinta de cauza.

O sa luam, drept exemplu, cel mai cunoscut joc de noroc din tara noastra si anume “Loto 6 din 49″. Cati din voi stiu ca sansa de a castiga premiul cel mare este una din 13,983,816 si ca de obicei afirmatia “doar o cifra care nu ai ghicit-o” inseamna “mult mai mult decat credeti”, si ideea “ca o s-o ghicesc data viitoare”, nu are nici o logica, pentru ca data viitoare o sa fie “altceva”, separat total de jocul trecut (aceasta este si ideea numerelor aleatoare :) ). Daca este s-o luam statistic, sunt jocuri in carti la care sansele sunt mai mari.

Cel mai simplu de calculat sansele de castig sunt tragerile la sorti. Numarul de bilete al unui participant la tragerea la sorti, raportat la numarul total de bilete, reprezinta sansa (atentie: nu certitudinea!) de a castiga premiul mare. In general, oricate ati auzi despre “teoria castigului” in jocurile de noroc, in realitate nimeni nu o sa va ofere nici o certitudine (daca ar avea certitudini, le-ar folosi ei, nu ar vinde carti ;) ).

Daca ai o sansa mai mare, nu inseamna neaparat ca o sa castigi si o sa va dau un exemplu simplu. Verificati in istoria jocurilor de noroc si o sa vedeti de multe ori, cazuri, in care cineva intamplator a completat un bilet si a castigat cu acel bilet premiul cel mare, in contextul in care altii cu zeci de bilete (poate chiar si grupuri de jucatori), nu au castigat nimic. In general sansa, este utila pentru “senzatiile de speranta” premargatoare jocului de noroc.

Am si o zicala ironica, in special legata de loto si tragerile la sorti, unde din foarte multe persoane, care participa, castiga doar cativa: “Cu riscul de a gresi pentru cateva persoane, va garantez la toti ca o sa pierdeti“.

P.S. In toate cele de mai sus s-a mers pe presupunerea, ca jocurile se desfasoara “corect”, fara sa fie “aranjate”, altfel sansele scad dramatic :) .

Pe aceeaşi temă...

Ai o întrebare/comentariu?